Mortalitatea cauzată de cancerul de prostată poate fi redusă cu 50%
Adăugarea radioterapiei la tratamentul hormonal împotriva cancerului agresiv de prostată reduce cu aproape 50% mortalitatea în rândul bărbaţilor în vârstă care suferă de această boală, afirmă autorii unui studiu publicat în revista medicală americană Clinical Oncology.
Acest studiu a fost realizat pe pacienţi cu vârste cuprinse între 65 şi 85 de ani. Cercetătorii au comparat rezultatele oferite de combinaţia dintre cele două tratamente cu rezultatele medicale ale pacienţilor care au primit doar tratament hormonal.
A fost primul studiu din lume care a analizat efectele combinate ale celor două terapii pe bărbaţi de vârsta a treia care suferă de un cancer localizat, dar avansat, al prostatei. Cercetarea are la bază rezultatele furnizate de două teste clinice care au arătat că cele două terapii combinate salvează vieţile bărbaţilor mai tineri care suferă de acelaşi tip de cancer.
Studiile clinice au arătat, de asemenea, că 40% dintre bărbaţii vârstnici diagnosticaţi cu un cancer agresiv de prostată sunt trataţi doar prin hormonoterapie, precizează oamenii de ştiinţă de la Universitatea Pennsylvania din Statele Unite, autorii studiului. Această terapie reduce concentraţiile de testosteron şi de alţi hormoni masculini care hrănesc tumorile de la nivelul prostatei.
Cercetătorii americani au monitorizat un grup de 31.541 de bărbaţi care sufereau de un cancer de prostată cu vârstele cuprinse în intervalul 65 – 85 de ani. În grupul de pacienţi cu vârste cuprinse între 76 şi 85 de ani care au beneficiat de radioterapie în combinaţie cu tratamentul hormonal, a fost înregistrată o perioadă de supravieţuire de şapte ani şi cu 49% mai puţine decese decât în grupul care a primit doar tratament hormonal.
În grupul de bărbaţi mai tineri (65-75 de ani) care au primit la rândul lor ambele terapii, medicii au constatat cu 57% mai puţine decese decât în rândul bolnavilor din aceeaşi categorie de vârstă care au primit doar tratament hormonal.
Autorii studiului spun că această combinaţie de tratamente este „bine tolerată şi eficientă” şi provoacă puţine efecte secundare.