Mircea Rednic a revenit pe banca Petrolului
Mircea Rednic a devenit, începând de astăzi (sâmbătă), noul antrenor al FC Petrolul Ploiești, tehnicianul semnând un angajament valabil până la finele actualului sezon, anunță clubul prahovean într-un comunicat postat pe site-ul său oficial.
În vârstă de 52 de ani, Rednic se întoarce la cârma ”lupilor” după mandatul de cinci luni din 2012, când și-a reziliat contractul pentru a da curs ofertei de la Standard Liege.
Rednic îi ia locul lui Gigi Mulțescu, tehnician care s-a despărțit de Petrolul la finalul turului, după ce a preluat echipa în etapa a opta. Ploieștenii începuseră campionatul cu Răzvan Lucescu,d ar acesta a demisionat după șapte etape.
Mircea Rednic și-a început cariera de antrenor la Rapid, în anul 2000, după care a mai pregătit pe FCM Bacău, a revenit la Rapid în două mandate, a antrenat pe Al-Nassr Riad (Arabia Saudită), Universitatea Craiova, FC Vaslui, Dinamo (de două ori), Alania Vladikavkaz, Hazar Lankaran, Astra Ploiești, Petrolul Ploiești, Standard Liege, CFR Cluj, ultima oară activând la echipa belgiană Gent.
Petrolul se află pe locul al treilea în clasament, cu 33 de puncte, după Steaua, 43 puncte, și CFR Cluj, 34 p.