Ginola îşi va anunţa candidatura pentru președinția FIFA

Fostul internaţional francez David Ginola ar urma să îşi anunţe, vineri, candidatura pentru postul de preşedinte al FIFA, informează presa britanică, citată de AFP.

Alegerile pentru conducerea FIFA vor avea loc în cadrul Congresului de la Zurich, în data de 29 mai. Candidaturile trebuie depuse până la 29 ianuarie. Sepp Blatter, în vârstă de 78 de ani, preşedintele FIFA din 1998, candidează pentru al cincilea mandat şi este considerat marele favorit.

Ginola, în vârstă de 47 de ani, ar urma să devină al treilea candidat care îşi confirmă dorinţa de a-l învinge pe Blatter la alegerile din mai, după francezul Jerome Champagne şi iordanianul Ali Bin Al Hussein.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.