Traficul a fost reluat în tunelul de sub Canalul Mânecii

Traficul a fost reluat în tunelul de sub Canalul Mânecii duminică, după un început de incendiu pe o garnitură, sâmbătă în miezul zilei, care a paralizat circulaţia timp de mai multe ore, a anunţat Eurotunnel pe Internet.

„Serviciul reîncepe dinspre Marea Britanie la ora locală 2.45 (4.45, ora României), iar din Franţa de la ora (locală) 5.30 (6.30, ora României)”, a anunţat Eurotunnel pe Twitter.

Eurostar a anunţat încă de sâmbătă seara plecarea tuturor trenurilor duminică, dar a avertizat că vor exista întârzieri. Pe site şi pe linia de telefon pentru pasageri, Eurotunnel anunţa un serviciu normal pentru pasageri duminică, cu plecări din oră în oră în fiecare sens.

Linia rezervată utilizatorilor avertizează totodată că, în ceea ce priveşte serviciul pentru marfă, deşi nu erau aşteptări duminică dimineaţa, călătoria „de la înregistrare la sosire în Anglia” sau Franţa va lua „aproximativ patru ore”. Tunelul a fost închis sâmbătă, după declanşarea unor detectori de fum la trecerea unei garnituri cu camioane dispre Anglia către Franţa. Sistemele de securitate au oprit convoiul în tunel, de partea franceză, pentru a fi inspectat.

Eurotunnel a anunţat încă de sâmbătă seara o reluare a traficului „în cursul serii”, pe una dintre cele două căi ale tunelului.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.