Papa Francisc este pregătit pentru o întâlnire cu Dalai Lama
Papa Francisc a declarat luni că este pregătit pentru o întâlnire cu Dalai Lama, dezminţind că a refuzat în decembrie să-l primească pe liderul spiritual tibetan din cauza „fricii de China”.
Potrivit protocolului Secretariatului de Stat al Sfântului Scaun, şefii de stat şi personalităţile de rang înalt nu pot veni în audienţă la Vatican atunci când se află la Roma cu ocazia unor reuniuni internaţionale, a precizat Papa Francisc pentru jurnaliştii aflaţi la bordul avionului care îl aducea de la Manila, informează Mediafax.
În decembrie, Dalai Lama se afla la Roma pentru a participa la un summit dedicat Premiului Nobel pentru Pace.”Când au avut loc reuniunile FAO (summitul nutriţiei, în noiembrie), nu am primit pe nimeni”, a declarat el.”Unele publicaţii scriu că nu l-am primit din cauza fricii de China. Nu este adevărat. El a cerut ca o audienţă să aibă loc la un moment dat. Aceasta a fost stabilită pentru o dată (ulterioară). (…) Menţinem legătura”, a dat asigurări el.
Vorbind despre eforturile de apropiere între Vatican şi China, Francisc a spus: „chinezii sunt bine-crescuţi, şi noi la fel. Vom face lucrurile pas cu pas”. Chinezii „ştiu că sunt dispus să merg acolo (în China) sau să primesc (oficiali chinezi) la Vatican”, a adăugat Papa Francisc.