Gala Internațională de Balet, la București

După succesul premierei „La Fille mal gardee” care a avut loc la sfârșitul anului trecut, prim-balerina Alina Cojocaru revine pe scena Operei Naționale București în cadrul Galei Internaționale de Balet care va avea loc miercuri, 28 ianuarie, ora 19.00.

Într-o seară menită să celebreze arta dansului, membrilor  Companiei de Balet a Operei Naționale București li se vor alătura, în cadrul unui eveniment cu totul special, invitați de marcă din lumea dansului printre care și Iana Salenko și senzaționalul tânăr balerin Osiel Gouneo.

Gala Internațională de Balet va aduce în prim plan cele mai cunoscute momente de balet din repertoriul Operei Naționale București, dar și din premierele care au loc pe marile scene ale lumii, programul serii incluzând momente din „Don Quijote”, „Corsarul”, „Frumoasa din Pădurea Adormită”, „Rhapsody” și „La Fille mal gardee” în coregrafia lui Sir Frederick Ashton. Programul Galei va fi completat de pas de deux-ul din spectacolul de balet „Manon” în coregrafia lui Macmillan, dar și de un moment coregrafic din producția „Mayerling”, în care prim-balerina Alina Cojocaru va dansa încă o dată alături de directorul artistic al Companiei de Balet ONB, Johan Kobborg, într-un moment pe care l-au interpretat și în gala lor de rămas bun de la Royal Opera House. „Balcony pas de deux” din „Romeo si Julieta” – prezentat în premieră mondială în coregrafia lui Johan Kobborg – dar și pas de deux-ul din „Diana și Acteon” în interpretarea starurilor baletului din Berlin, Iana Salenko și Osiel Gouneo, sunt alte două momente care vor contribui cu siguranță la succesul unei seri strălucitoare.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.