Actrița Cristina Stamate, operată pe cord deschis
Cristina Stamate a fost operată pe cord deschis, intervenţia a constat în înlocuirea valvei mitrale cu o proteză şi montarea a trei by-pass-uri aortocoronariene pentru revascularizarea muşchiului cardiac, a anunţat luni Spitalul Sanador, care a precizat că actriţa este la terapie intensivă.
Operaţia a fost realizată săptămâna trecută, de o echipă chirurgicală condusă de conferenţiar universitar doctor Horaţiu Moldovan, şeful Secţiei de chirurgie cardiovasculară de la Spitalul Sanador.
„Doamna Cristina Stamate a fost internată la noi cu diagnosticul de insuficienţă mitrală severă şi angină pectorală prin leziuni tricoronariene. Intervenţia efectuată a fost una deosebit de complexă, însă a decurs cu succes, iar momentan pacienta se află în recuperare, în secţia de terapie intensivă. Având în vedere evoluţia favorabilă a stării dânsei de sănătate, suntem încrezători că în cel mai scurt timp va putea fi transferată într-un salon normal. Rezolvarea acestui caz medical nu ar fi fost posibilă fără aparatura performantă de care dispunem şi a experienţei echipei medicale multidisciplinare care s-a ocupat de acest caz”, a declarat Horaţiu Moldovan, citat într-un comunicat de presă al Spitalului Sanador.
Intervenţia a durat şase ore, întreaga procedură a decurs normal, iar starea de sănătatea a pacientei este bună. Procedura a constat în înlocuirea valvei mitrale cu o proteză din pyrolite carbon de tip Medtronic şi montarea a trei by-pass-uri aortocoronariene pentru revascularizarea muşchiului cardiac. Operaţia, cu un grad de complexitate ridicat, a presupus utilizarea circulaţiei extracorporeale.
Actriţa Cristina Stamate (68 ani) suferea de insuficienţă mitrală şi cardiopatie ischemică, afecţiuni grave ale inimii. Insuficienţa mitrală este un defect de închidere a valvulei mitrale, care constă în trecerea anormală a sângelui din ventriculul stâng în atriul stâng în timpul sistolei, ca urmare a închiderii incomplete a orificiului mitral. Cardiopatia ischemică este una dintre cele mai întâlnite boli ale inimii şi printre principalele cauze de deces la adulţi. Aceasta este cauzată de reducerea fluxului sangvin şi a aportului de oxigen la nivel miocardic, şi se produce din cauza îngustării sau chiar obstrucţiei complete a arterelor coronare mari, prin formarea, în interiorul pereţilor acestora, a plăcii aterosclerotice, a precizat sursa citată.
Din echipa medicală care a realizat intervenţia chirurgicală au mai făcut parte dr. Mihaela Crăciun, medic primar ATI – şefa Departamentului terapie intensivă chirurgie cardiovasculară, şi dr. Daniela Popescu, medic primar cardiologie.
Actriţa Cristina Stamate s-a născut pe 8 februarie 1946, în Bucureşti. Cristina Stamate a jucat la Teatrul de Revistă Constantin Tănase şi a avut roluri în producţii precum „Arca lui Nae şi Vasile”, „Bufonii regelui”, „Dai un ban, dar face”, „Idolul femeilor”, „Nimic despre papagali”, „Poftă bună lui Tănase”, „Revista revistelor”, „Te aştept diseară pe Lipscani”, „Ura… şi la gară” şi „Vara nu-i ca iarna”.
Actriţa a jucat şi în „Secretul lui Bachus”, un film de comedie din 1984, regizat de Geo Saizescu.