Accident teribil în Bistrița Năsăud. Patru persoane, grav rănite!

Patru persoane, printre care şi o fată de 15 ani, au ajuns joi după-masă la spital după ce au fost implicate într-un accident produs pe raza localităţii Mijlocenii Bârgăului din judeţul Bistriţa-Năsăud, traversată de Drumul Naţional 17, arată Agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, Virginia Roşca, şoferul în vârstă de 43 ani nu a adaptat viteza la condiţiile de mers şi a intrat pe contrasens, după care a colizionat un cap de pod.

În urma impactului, conducătorul auto a rămas încarcerat, picioarele fiindu-i prinse între bordul maşinii şi scaun, motiv pentru care a fost nevoie de intervenţia echipelor de descarcerare, mai scrie sursa citată. Alături de şoferul rănit grav au mai ajuns la spital şi trei pasageri din autoturism, şi anume două femei de 36, respectiv 43 ani şi o adolescentă de 15 ani.

La locul accidentului au intervenit atât echipajele de descarcerare şi de prim ajutor ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, cât şi două ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

Victimele au fost transportate la Spitalul de Urgenţă din Bistriţa.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.