Concurenţă acerbă pentru preşedinţia PPMT
Cinci candidaţi s-au înscris în cursa pentru preluarea conducerii Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) la cel de-al treilea Congres Naţional al formaţiunii, care se desfăşoară sâmbătă la Târgu Mureş, transmite Agerpres.
Candidează din nou Toro T. Tibor şi alţi patru competitori, propuşi de organizaţiile judeţene ale PPMT: Szilagyi Zsolt, fost candidat al formaţiunii la Preşedinţia României, Hupka Felix, preşedintele PPMT Maramureş, Portik Vilmos, preşedintele PPMT Mureş, şi Papp Elod, vicepreşedinte al PPMT.
În luna noiembrie 2014, Prezidiul PPMT a analizat rezultatele obţinute în primul tur al alegerilor prezidenţiale de candidatul propriu şi a respins demisiile preşedintelui Toro T. Tibor şi vicepreşedintelui Szilagyi Zsolt, însă a demarat o procedură de reorganizare a partidului.
Decizia a fost motivată prin faptul că responsabilitatea pentru rezultatele slabe din alegerile prezidenţiale este una comună, dar că se iniţiază reorganizarea partidului, în sensul organizării de alegeri la fiecare nivel şi se convoacă un Congres Extraordinar.Analiza făcută în luna noiembrie a evidenţiat faptul că în campania electorală PPMT a reuşit să-şi transmită mesajele şi a fost prezentat proiectul privind regionalizarea României în conformitate cu principiul regionalismului şi federalismului european modern.
În plus, se spunea atunci, s-a prezentat nevoia de autonomie pe mai multe niveluri a maghiarilor din România, a fost evidenţiată necesitatea autonomiei ţinutului secuiesc, pe baza proiectului de autonomie propus de Consiliul Naţional Secuiesc şi împreună cu acesta şi s-a apreciat că Szilagyi Zsolt şi echipa sa de campanie ‘au făcut o treabă bună’.
Întrucât se anunţă un congres ‘furtunos’, PPMT a precizat că jurnaliştii vor avea acces la partea festivă a manifestării, de la ora 12,00, iar la final, undeva în jurul orei 18,00, va avea loc o conferinţă de presă.
La Congresul PPMT de la Târgu Mureş sunt aşteptaţi în jur de 300 de delegaţi, precum şi invitaţi ai unor partide şi asociaţii din ţară şi străinătate – Tokes Laszlo, liderul Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania, Izsak Balazs, liderul Consiliului Naţional Secuiesc, Wetzel Tamas, secretar de stat adjunct pentru comunităţile maghiare din diaspora.