Udrea amenință cu dezvăluiri șocante pe Facebook
Elena Udrea promite, într-o postare pe rețeaua Facebook, dezvăluiri senzaționale.
”Cândva am spus că “justiţie până la capăt” este un principiu eficient doar dacă este însoţit de adevăr până la capăt.
Mă uit la tv şi mă minunez! Oameni din politică sau presă, care de-a lungul timpului au venit la mine cu diverse solicitări sau care s-au finanţat din banii celor acuzaţi de încălcarea legii, expun teorii despre justiţie, stat de drept, corectitudinea politicienilor etc. De mâine, vă promit serial cu fiecare dintre ei”, scrie Udrea pe Facebook.
Reamintim că Elena Udrea, aflată sub control judiciar în Dosarul Microsoft, s-a prezentat, marţi, la Secţia 2 Poliţie din Capitală, unde trebuie să meargă conform programului stabilit. Udrea a fost huiduită de un grup de persoane, aceasta acuzând că, în spatele protestarilor, se află persoane care au interesul să facă agitaţie.
Elena Udrea, însoţită de bodyguarzi, a ajuns la Secţia 2 Poliţie în jurul orei 10.45, unde a stat mai puţin de zece minute.
Fosta şefă a PMP a fost huiduită de un grup de persoane şi la sosire, şi la plecare, aceştia strigând „La puşcărie!”. Udrea a spus că cei care strigă sunt aceiaşi care strigau şi la Cotroceni şi în Piaţa Universităţii în 2012, fiind puşi de cei care „au interes să facă agitaţie”.”Când e vorba de Elena Udrea toate lucrurile sunt speciale. Până și prezența la secția de Poliție trebuie să fie un spectacol”, a declarat Elena Udrea.
Fostul ministru a comentat şi acuzaţiile ce îi sunt aduse în Dosarul GALA BUTE: „Legat de dosarul Rudel Obreja, beneficiul pe care l-aş fi avut ar fi electoral. Eu am vrut să fac acest eveniment, să particip cu fonduri europene la promovarea României pentru a avea beneficii de imagine. Deci, asta este miza: imaginea! Cine are o imagine mai bună: doamna Kovesi sau eu? (..) Eu nu mă aștept să fiu arestată, spun că abuzurile pe care le văd, nu m-ar mira să se continue chiar cu o încercare de arestare. Dar nu există niciun motiv pentru aşa ceva”.
Elena Udrea a mai spus că ar demisiona din Parlament, dar tot ar fi nevoie de avizul președintelui Klaus Iohannis. „Și dacă demisionez, tot trebuie să-mi dea aviz domnul Klaus Iohannis”, a spus Elena Udrea. Întrebată dacă se simte trădată de apropiaţi, Udrea a spus că ea nu se aşteaptă niciodată la „loialitate şi susţinere din partea nimănui” şi ştie că, în demersul său contra lui Florian Coldea, este singură.
„Știu că în acest demers am pornit singură. Indiferent şi dacă eu aş fi un om care a încălcat legea, şi dacă aş fi un om rău, şi dacă aș fi cel mai rău om din România, tot trebuie să întrebăm dacă ceea ce spun eu despre dl Coldea este adevărat”, a spus deputatul.