Victorie a Simonei Halep la Fed Cup
Simona Halep a învins-o pe Silvia Soler-Espinosa, cu 6-2, 6-1, și a adus primul punct României în meciul cu Spania, sâmbătă, pe Patinoarul ”Dunărea” din Galați, în primul tur al Grupei Mondiale II a competiției feminine de tenis pe echipe Fed Cup.
Meciul a durat o oră şi 10 minute.
La confruntarea dintre Halep şi Soler-Espinosa a asistat şi preşedintele Klaus Iohannis. La ceremonia ce a marcat începutul întâlnirii cu Spania, jucătoarele române au intonat imnul României de pe teren, iar Klaus Iohannis din tribună. Înainte de începerea primului meci, echipa României a mers în faţa lojei în care se afla Iohannis şi sportivele au dat mâna cu preşedintele.
Sâmbătă va mai avea loc meciul dintre Irina-Camelia Begu (34 WTA) şi Garbine Muguruza (24 WTA).
Duminică, de la ora 12.00, sunt programate confruntările de simplu Simona Halep – Garbine Muguruza, Irina-Camelia Begu – Silvia Soler-Espinosa şi meciul de dublu Alexandra Dulgheru/Monica Niculescu – Lara Arruabarrena/Anabel Medina Garrigues.
Câştigătoarea întâlnirii dintre România şi Spania va juca în play-off-ul pentru Grupa Mondială, în compania unei învinse din primul tur al Grupei Mondiale. Învinsa întâlnirii de la Galaţi va juca în play-off-ul pentru Grupa Mondială II, în compania unei echipe din Grupa I.
Jucătoarea Simona Halep s-a declarat bucuroasă că a câştigat în două seturi meciul disputat sâmbătă cu Silvia Soler-Espinosa, primul al întâlnirii de Fed Cup România – Spania, spunând că a fost un joc complet şi mulţumindu-i pentru susţinere preşedintelui Klaus Iohannis, care s-a aflat în tribună.
„Am avut foarte mari emoţii. Au venit foarte mulţi oameni să ne vadă, să ne susţină, şi vreau să le mulţumesc. Aţi fost super astăzi. Vreau să îi mulţumesc domnului preşedinte Iohannis că a venit să ne susţină. Mulţumim, domnule preşedinte! Sunt foarte bucuroasă că am reuşit să câştig în două seturi, am făcut un meci bun. Am emoţii şi pentru mâine. Cred că am avut o tactică bună şi m-am mişcat şi bine pe teren, cred că a fost un meci complet”, a afirmat Halep.
Simona Halep a spus că îi recomandă Irinei Begu, care va juca al doilea meci al întâlnirii cu Spania, să fie relaxată şi să nu aibă emoţii.