Concurență acerbă la selecția națională Eurovision 2015

Voltaj, Nicola, Luminiţa Anghel, Ovidiu Lipan Ţăndărică şi membri ai trupei Rednex se numără printre artiştii care s-au înscris în Selecţia Naţională a Eurovision 2015, urmând ca melodiile finaliste să fie anunţate în această săptămână.

Eurovision România 2015 a atras aproape 100 de piese în cursa pentru un loc în finala din 8 martie, de la Craiova. Vedete autohtone, dar şi mulţi compozitori străini – suedezi, norvegieni, germani, britanici, australieni – speră să reprezinte România la concursul de la Viena, din luna mai, potrivit unui comunicat remis, luni, agenţiei Mediafax de TVR.

Conform sursei citate, luni, dosarele de înscriere sunt verificate, pentru a fi validate, însă, faţă de ediţiile anterioare, participanţii ale căror dosare nu îndeplinesc toate condiţiile impuse de Regulament mai au la dispoziţie 24 de ore pentru a le completa.

Numărarea şi verificarea plicurilor conţinând melodiile trimise s-a desfăşurat la sediul TVR, unde documentele au fost deschise şi verificate în prezenţa unui notar autorizat. Perioada de înscrieri pentru etapa naţională a concursului s-a încheiat duminică, la ora 20.00, pentru înscrierile expediate în plicuri, şi la ora 00.00, pentru cele trimise prin e-mail.

Cei care trec de verificarea dosarului intră la preselecţia care se va desfăşura de luni până miercuri, când juriul de specialitate va putea anunţa cele 12 piese pentru finala naţională.

„Voltaj, Nicola, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Luminiţa Anghel, Ozana Barabancea, Trooper, Amna feat. Glance, trupa Băieţii sau membrii fostei trupe Rednex se numără printre cei pe care i-am putea vedea pe scena concursului, dacă piesele lor vor trece de preselecţia din 9, 10 şi 11 februarie. În aceeaşi competiţie intră şi câteva compoziţii semnate de Andrei Tudor, Mihai Alexandru”, se arată în comunicatul transmis de TVR.

Melodia câştigătoare va fi aleasă pe 8 martie, într-un spectacol televizat, cu public, desfăşurat la Sala Polivalentă din Craiova şi difuzat, în direct, de TVR.”Anul acesta, s-au înscris nume mari ale muzicii. Este fantastic! Îmi doresc foarte mult ca una dintre cele 12 piese care vor intra în finală să însemne ceva în istoria muzicii, măcar la noi în ţară, fiindcă prea multe piese bune au dispărut. Sper să se schimbe felul în care europenii ne privesc, iar muzicienii pot contribui la asta. Muzica e mai mult decât un act artistic, este un mesager. Cred în valoarea fundamentală a muzicii, în rostul ei. «Let’s speak româneşte» în 2015!”, a declarat Liana Stanciu, şefa delegaţiei României la Eurovision.

Pe site-ul oficial al competiţiei, eurovision.tvr.ro, se găsesc toate informaţiile despre concurs, dar şi noutăţile din ţară şi din străinătate pe subiectul Eurovision.

Concursul Eurovision se va desfăşura, în 2015, la Viena, Austria, în 19, 21 şi 23 mai. România va participa în prima semifinală a concursului, cea din 19 mai, alături de Grecia, Macedonia, Estonia, Olanda, Republica Moldova, Finlanda, Belgia, Armenia, Serbia, Danemarca, Belarus, Rusia, Albania, Georgia şi Ungaria.

Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, timp de 58 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion şi Johnny Logan.

Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este Tornero, compusă de Eduard Cîrcotă şi interpretată de Mihai Trăistariu.

Paula Seling şi Ovi au reprezentat România la Eurovision 2014 cu piesa „Miracle”, ocupând locul al 12-lea în finala care a avut loc la Copenhaga, Danemarca.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.