Prima reacție a lui Udrea după ce deputații au votat arestarea sa

Elena Udrea a avut o primă reacţie pe Facebook după ce Camera Deputaţilor a aprobat cererea de arestare a sa în dosarul „Gala Bute”.

„Parlamentul a avut o şansă, dar a ratat-o. Eu îmi asum destinul. Subiectul nu trebuie să fie ce se întâmplă cu mine, ci cum va arăta România condusă din umbră discreţionar şi ocult, odată ce adevărul a fost suprimat”, a scris Elena Udrea pe Facebook, informează Mediafax.

Camera Deputaţilor a aprobat, luni seară, cererea de arestare formulată în dosarul „Gala Bute” în cazul Elenei Udrea, fiind înregistrate 219 voturi „pentru” şi 102 „împotrivă”.

Deputaţii s-au pronunţat prin vot secret, cu bile, asupra cererii ministrului justiţiei, însoţită de solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Elena Udrea, formulată în dosarul nr.50/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Anterior, deputaţii au aprobat cererea procurorilor privind începerea urmărirea penale a Elenei Udrea în dosarul „Gala Bute”, precum şi cu privire la încuviinţarea extinderii urmăririi penale în acelaşi dosar.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.