Cazanciuc, despre relaţia de rudenie cu Ponta

Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a spus, la Constanța, că Victor Ponta este verișorul soției sale, că el și premierul se cunosc de 25 de ani, dar că aceste aspecte nu au legătură cu evoluția sa, importantă fiind încrederea unul în celălalt că pot face lucruri bune, transmite Agerpres.

„Nu există un grad de rudenie, dacă vreți să fim foarte riguroși. Domnul Ponta este, evident, verișorul soției mele. Dar eu, într-o relație de rudenie cu domnul Ponta, riguroși fiind, evident nu sunt, dar, evident, soția mea este. Ceea ce este important este că eu și domnul Ponta ne cunoaștem de 25 de ani și, evident, faptul că am lucrat împreună de foarte mulți ani, imediat după facultate. Nu are nicio legătură cu evoluția mea personală, familială, ulterior. Adică atunci când am început să lucrez cu domnul Ponta, de exemplu la Corpul de Control al premierului, nu o cunoșteam pe soția mea și nu a avut, cu siguranță, nicio influență în cooptarea mea într-o echipă la vremea respectivă de către domnul Ponta. A avut importanță faptul că aveam încredere unul în altul, consideram că puteam să facem echipă, consideram că puteam să facem lucruri bune”, a afirmat Robert Cazanciuc.

Acesta a menționat că încrederea că în echipă cu Victor Ponta poate face lucruri bune l-a determinat să accepte ocuparea funcției de ministru al Justiției.

„Acesta a fost și motivul pentru care am acceptat propunerea de a ocupa această funcție, credința că împreună putem să facem un lucru bun”, a mai spus Cazanciuc.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.