Elizabeta Samara a câștigat turneul Qatar Open

Jucătoarea română de tenis de masă Elizabeta Samara a câștigat turneul Qatar Open, etapă din circuitul mondial ITTF dotată cu premii totale de 220.000 de dolari, duminică, la Doha, după ce a învins-o în finală pe Ying Han (Germania), cu scorul de 4-0 (11-6, 12-10, 11-6, 11-9).

Samara a dispus în primul tur de Dora Madarasz (Ungaria), cu 4-3 (11-9, 11-3, 7-11, 12-14, 10-12, 12-10, 11-7), în optimi a învins-o pe taiwaneza I-Chen Lee cu 4-0 (11-8, 11-8, 11-7, 11-3), în sferturi s-a impus în disputa cu Jiaduo Wu (Germania), scor 4-2 (14-12, 11-9, 8-11, 11-6, 5-11, 11-9), pentru ca în semifinale să treacă de Haeun Yang (Coreea de Sud), cu 4-1 (11-5, 10-12, 11-7, 11-6, 11-5), informează Agerpres.

Pentru acest succes, Samara a fost recompensată cu un cec de 26.000 de dolari.

Bernadette Szocs a fost învinsă în primul tur de Huajun Jiang (Hong Kong), cu 4-1 (11-9, 11-3, 9-11, 11-3, 11-3), dar a reușit să își adjudece titlul al categoria Under-21. Românca, a cincea favorită, a dispus în optimi de taiwaneza Yu-Chiao Huang, cu 3-1 (11-4, 11-9, 2-11, 11-7), în sferturi a trecut de Hoi Kem Doo (Hong Kong), cu 3-2 (7-11, 4-11, 11-7, 11-6, 11-8), în semifinale a învins-o pe singaporeza Yihan Zhou cu 3-0 (11-7, 11-5, 11-8), pentru ca în finală să câștige în fața alte singaporeze, Ye Lin, cu 3-2 (11-7, 5-11, 10-12, 11-6, 14-12), după ce a salvat trei mingi de meci în setul decisiv.

Szocs și-a adjudecat și un cec de 2.000 de dolari.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.