PSD s-a decis: îl vrea pe Hellvig la cârma SRI!
Social-democrații au decis să-l susțină pe Eduard Hellvig pentru șefia SRI, decizia fiind luată luni de Biroul Permanent Național al partidului, după cum a anunțat președintele PSD, Victor Ponta.
O decizie în acest sens urmează să fie luată luni de grupurile parlamentare ale PSD.
Victor Ponta a reafirmat că ar fi preferat o persoană apolitică pentru o astfel de funcție sau să nu fie de la PNL.”Am fi preferat ca nominalizarea să fie făcută pentru o persoană care să nu aparțină PNL, e un principiu la care ținem. Respectăm dreptul președintelui Iohannis de a propune persoane pentru conducerea SRI. Pe dl Hellvig îl cunoaștem și am lucrat foarte bine în toată perioada USL, este o persoană echilibrată și care poate să-și îndeplinească sarcinile în noua funcție. Deci, nu ne vom opune la numirea domniei sale”, a afirmat președintele PSD într-o conferință de presă susținută la sediul partidului.
El a precizat că dorește să existe o dezbatere publică pe marginea acestui subiect.”Ne dorim să avem o dezbatere publică pe acest principiu, care a fost enunțat foarte mult și foarte des, și să stabilim dacă atunci o putere politică odată aflată în poziția de a face nominalizări va acoperi toate funcțiile din toate instituțiile sau dacă este bine pentru ca în România cât mai multe categorii de alegători să fie reprezentate. Vom discuta și în grupurile parlamentare, nu ne vom opune, votăm pentru dl Hellvig”, adăugat Ponta.
Potrivit acestuia, este necesară o discuție mai sinceră decât a fost anul trecut despre principiul conform căruia o singură forță politică deține și va deține toate conducerile instituțiilor.”Întotdeauna când ceri ceva altuia, trebuie să respecți și tu. În 2000 și în 2006 (n.r. — când au fost nominalizați Timofte și Maior la șefia SRI), PNL a votat împotrivă. Noi de data asta nu votăm împotrivă, că nu suntem ca ei. Chiar vrem ca legitimitatea șefilor de instituții, cum este SRI, să fie cât mai mare, să nu se intre într-o dezbatere și într-o dispută politică care, cu siguranță, nu-i fac bine. Dar, dacă și la SIE se va veni tot cu un membru PNL, înțeleg că vor să schimbe Avocatul Poporului cu cineva de la PNL, dacă totul e de la PNL, probabil atunci înseamnă că ceea ce s-a spus în 2014 a fost doar o minciună și o ipocrizie”, a afirmat președintele PSD, Victor Ponta.