Iohannis, vizită oficială în Republica Moldova

Klaus Iohannis efectuează marți și miercuri o vizită oficială în Republica Moldova. Preşedintele Iohannis se va întâlni cu omologul său de la Chişinău, Nicolae Timofti, cu premierul moldovean, Chiril Gaburici, cu președintele Parlamentului moldovean, Andrian Candu, și cu liderii ai partidelor, informează Romaniatv.net.

Potrivit Administrației Prezidențiale, înainte de plecarea la Chișinău, șeful statului va susține în jurul orei 14.00 o declarație de presă pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă”.

La Chișinău, președintele Iohannis va avea marți convorbiri tete-a-tete cu omologul său moldovean și cu participarea celor două delegații la reședința de stat. Ulterior, cei doi șefi de stat vor susține o declarație de presă. De asemenea, președintele Republicii Moldova va oferi un dineu oficial în onoarea președintelui român la Combinatul de vinuri „Cricova”. În aceeași zi, șeful statului va avea convorbiri cu convorbiri cu prim-ministrul Republicii Moldova, Chiril Gaburici.

Miercuri, președintele Iohannis va avea întrevederi cu președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, președintele Partidului Democrat din Moldova (PDM), Marian Lupu, președintele Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, și convorbiri cu președintele Parlamentului moldovean, Andrian Candu.

El va participa și la ceremonia depunerii coroanei de flori la monumentul „Ștefan cel Mare și Sfânt” și va vizita Universitatea de Stat din Moldova, unde va susține o alocuțiune în fața studenților.

Inițial, președintele Klaus Iohannis trebuia să efectueze vizita în Republica Moldova în 22-23 ianuarie, însă a fost amânată până după validarea unui guvern la Chișinău.

După vizita în Republica Moldova, președintele Iohannis va efectua o vizită și în Germania.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.