Lansare „Iv cel naiv” la Cărturești Carusel

Joi, 26 februarie, de la ora 19:30, cu ocazia lansării celui de-al patrulea volum semnat de Iv cel naiv & ilustrat de Vali Petridean, sunteți invitați la o jumătate de oră de naivitate: un scurt poetic performance susținut de Ana-Maria Carablais, Adriana Moca, Anda Saltelechi, Dana Voicu, Teodora Calagiu Garofil, și Liviu Cheloiu.

Vă așteptăm în Cărturești Carusel, pe Lipscani, 55, la o întâlnire cu lumea lui Iv, văzută prin ochii unor actori îndrăgostiți de poezie.

„16 poezii de iubire pe care mi le-aş fi scris mie dacă aş fi fost tu” este un volum care se citeşte în doi. Sau, cum au numit-o autorii, o „carte de citit cap în cap.” Dacă aveaţi nevoie de încă o dovadă că poezia aduce îndrăgostiţii împreună, aceste 16 poeme vă pot fi de folos. Fiecare dintre ele este tipărit astfel încât să poată fi citit în acelaşi timp de o pereche de îndrăgostiţi.

Incluse în cel de-al patrulea volum semnat de Iv cel Naiv şi ilustrat de Vali Petridean, cele 16 poezii ar putea fi 16 prilejuri de apropiere după o ceartă furtunoasă; sau 16 momente numai ale voastre în aglomeraţia de la metrou; sau 16 dovezi că, oricât de complicată e iubirea, poezia o poate face limpede preţ de câteva versuri.

De făcut cadou, de luat în vacanţă, de păstrat pe noptieră, de deschis atunci când vă e dor de jumătatea voastră mai bună, „16 poezii de iubire pe care mi le-aş fi scris mie dacă aş fi fost tu” îşi aşteaptă continuarea în poveştile voastre.

*”Jumătate de oră de naivitate” este un preview la “Ora de naivitate”, spectacol caritabil care strange fonduri pentru Irina Macarie.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.