Bombele cu dispersie, folosite în războiul din Ucraina

0

Arme ilegale, cum ar fi bombele cu dispersie, au fost folosite în conflictul din Ucraina, a declarat Amnesty International, în timp ce a criticat de asemenea ambele părți în conflict pentru numărul mare de morți în rândul civililor, informează Associated Press.

„Luând în considerare tot ceea ce am înțeles până acum, noi credem că ele (bombele cu dispersie) au fost folosite de ambele părți”, a declarat directorul de cercetare al organizației, Anna Neistat, reporterilor miercuri la Moscova, adăugând că este dificil să se stabilească. În raportul său anual publicat miercuri, Amnesty International a afirmat de asemenea că ambele părți în conflict sunt de vină pentru numărul mare de morți civili din cauza tirurilor de mortieră fără discernământ și de rachete neghidate în zonele populate, relatează Romaniatv.net.

Aproape 5.800 de persoane au fost ucise de la declanșarea luptelor între separatiștii sprijiniți de Rusia și trupele ucrainene în aprilie, amintește AP.

În estul Ucrainei, „ambele părți nu au reușit să ia măsuri de precauție rezonabile pentru a proteja civilii, încălcând legile războiului”, a subliniat Amnesty International.

Organizația a înregistrat de asemenea răpiri, tortură și execuții sumare comise de batalioane de voluntari ale guvernului și unități de luptă ale separatiștilor, a mai spus Neistat.

Potrivit unui acord de pace fragil la care s-a ajuns la 12 februarie, ambele părți sunt obligate să-și retragă armele grele la 25 și 70 km de linia frontului, în funcție de calibrul lor. Armata ucraineană a declarat marți că forțele sale nu își retrag armamentul până la respectarea unei încetări a focului.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.