Tony Blair, vizită-surpriză la Palatul Victoria
Fostul premier britanic Tony Blair, aflat într-o vizită la Bucureşti, a avut o întrevedere cu prim-ministrul Victor Ponta la Palatul Victoria. Întrebat de jurnalişti ce a discutat cu Tony Blair, premierul Victor Ponta a răspuns: „De bine”.
Cei doi lideri politici au avut ultima întâlnire în decembrie, după alegerile prezidenţiale pierdute de Victor Ponta. Atunci, premierul român i-a cerut lui Tony Blair să-l sfătuiască ce ar fi bine ca el să facă în continuare, informează Romaniatv.net.
Ponta a declarat de mai multe ori că Tony Blair rămâne modelul său în politică şi că deseori apelează la sfaturile sale.
Tony Blair deţine, în prezent, funcţia de emisar al Cvartetului (Rusia, Statele Unite, UE, ONU) pentru Orientul Mijlociu, fiind însărcinat de către secretarul de stat american John Kerry să elaboreze un plan economic pentru dezvoltarea turismului şi atragerea investiţiilor private în Cisiordania.