Regele Arabiei Saudite face cadou supușilor 30 de miliarde de euro

Veselie mare în Arabia Saudită. Noul rege le-a făcut cadou aproape 30 de miliarde de euro supuşilor săi, care acum nu ştiu ce să-şi cumpere mai întâi de banii primiţi. Studenţi, pensionari, bugetari şi militari, toţi au primit echivalentul a două salarii. Toate acestea pentru ca regele Salman să le câştige inima saudiţilor.

ă fii saudit zilele acestea nu poate fi decât o binecuvântare. Regele Salman tocmai a deschis portofelul generos şi a aruncat cu bani în supuşii săi, iar aceştia, la rândul lor, au împărţit bucuria cu cei dragi, potrivit România TV. Cele trei milioane de bugetari, studenţii şi militarii au primit câte două salarii. De fericire, un saudit, şi-a îngropat bebeluşul în bani.

Bucuria domneşte peste tot în regat, iar saudiţii îşi fac planuri mari cu banii primiţi. Unii se aruncă la rafturile cu bijuterii, în timp ce alţii ochesc vacanţe în ţări exotice. Banii sunt o binecuvântare şi pentru poligami, care acum îşi permit să-şi mai ia o soţie.

Este o isterie generalizată în regat, mai ales după ce companiile private au urmat exemplul regelui şi au dat şi ele bonusuri angajaţilor.

Regele Salman a venit la putere la sfârşitul lunii ianuarie 2015, după moartea fratelui său, Abdallah. Deşi gestul de a da bani poporului nu este unul deloc străin locuitorilor din ţara bogată în petrol, cadoul lui Salman este cel mai generos din istoria statului saudit.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.