Nașul Oprea îi jură fidelitate politică finului Ponta

Președintele UNPR, Gabriel Oprea, a menționat, sâmbătă, la Constanța, că partidul politic pe care îl reprezintă sprijină actualul guvern și își ține cuvântul dat, așa cum a și dovedit-o până în prezent, fiind vorba de un partid care face politică pentru interesul național.

Oprea nu a exclus posibilitatea ca Guvernul Ponta să cadă, pentru că teoretic se poate orice, subliniind că UNPR nu dă jos un guvern din care face parte. Preşedintele UNPR a precizat că formaţiunea politică şi-a respectat angajamentele în guvernele Boc, Ungureanu şi Ponta şi este şi un partener al preşedintelui Klaus Iohannis în privinţa proiectelor naţionale iniţiate de acesta.

„Noi sprijinim guvernul. Dar, teoretic, orice se poate (n.r. — referitor la căderea guvernului), s-a demonstrat. Noi, UNPR, ne ținem cuvântul așa cum am făcut în toate guvernele. E o logică simplă și de bun simț, nu dai jos un guvern din care faci parte. Și, doi, sprijinim toate proiectele naționale ale președintelui României. Acum este domnul Klaus Iohannis. Am demonstrat, facem un partid de interes național, nu facem politică de aia pe Internet, de moment, facem politică pentru interese naționale și strategice, dacă UNPR se consideră un partid de interes național. Și cred că a demonstrat acest lucru”, a declarat, într-o conferință de presă, vicepremierul Gabriel Oprea.

Vicepreședintele UNPR Eugen Nicolicea a spus că partidul are 56 de reprezentanți în Parlamentul României, ceea ce reprezintă 10%, susținând că „toată lumea are nevoie de UNPR” și întărind totodată ideea că partidul nu „doboară” guvernele din care face parte.

Potrivit lui Gabriel Oprea, seriozitatea UNPR a devenit un brand politic.

„Acest proiect politic despre care mulți au spus că este militarizat și prea disciplinat…, cred că oamenii asta vor, justiție, seriozitate și să-ți ții cuvântul. (…) La început, acum 14 ani când am intrat în politică, m-au luat toți de fraier pentru că îmi țineam cuvântul. Pe termen scurt și mediu, probabil așa este. Pe termen lung, devine brand politic. Și care-mi sunt prieteni și care nu-mi sunt prieteni știu un singur lucru, că dacă bat palma cu cineva, mă țin de cuvânt. Așa face și acest proiect politic și de aceea are o anumită credibilitate, mai ridicată decât alte proiecte politice”, a precizat liderul UNPR Gabriel Oprea, adăugând că „față de alte partide, UNPR are două principii, respectarea Constituției României și principiul competenței.

Președintele Uniunii Naționale pentru Progresul României, Gabriel Oprea a participat sâmbătă, la Constanța, la reuniunea zonală a organizațiilor UNPR din regiunea II Sud Est.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.