Program pentru tinerii fără experiență în muncă

0

În medie, unui tânăr absolvent român îi trebuie 10 luni până la găsirea unui loc de muncă după terminarea studiilor, în interiorul Uniunii Europene situația fiind mai proastă doar la nivelul Italiei și Greciei .

Mai mult decât atât, jumătate dintre cei care au terminat o școală nu își găsesc de lucru în primul an de la terminarea studiilor.

Mulți dintre tinerii noștri se lovesc de veșnica problemă, o piață a muncii închisă pentru cei fără experiență de lucru. În plus, dificultățile unei economii șubrede fac ca aceștia să aleagă un loc de muncă departe de pregătirea educațională, cu o remunerație ce lasă de dorit.

În acest context, România are nevoie imediată de măsuri concrete pentru integrarea tinerilor absolvenți în muncă. Pe modelul programelor Prima casă și Prima mașină menite a stimula consumul și creditarea, consider că statul ar trebui să finanțeze și să implementeze un program prin care tinerii să poată accesa mult mai ușor un prim loc de muncă. Prevederile unei asemenea măsuri sunt multiple și pot viza atât mediul de afaceri, cât și administrația publică.

În program, salariile tinerilor ar putea fi subvenționate substanțial de către stat o anumită perioadă de timp, cât să le permită a câștiga experiența necesară accesării unui loc de muncă. Se poate stabili, astfel, împreună cu participanții (firme/companii/instituții), un cadru contractual uniform care să respecte limite salariale convenabile, plus o legătură directă între competențele tinerilor și locul de muncă oferit.

Un program de stimulare și dinamizare a pieței muncii în România este cu atât mai necesar, cu cât presiunea este foarte mare pe cei doar 4.800.000 de angajați, din care 1.800.000 în sectorul public, numărul pensionarilor fiind dublu față de cel al contribuabililor. Avem nevoie de un program concret, iar un program precum ‘Primul job’ ar fi binevenit.

‘Primul job’ creează locuri de muncă, dezvoltă activitatea firmelor preluând din povara bugetului salarial, crește mobilitatea tinerilor pe piața muncii la ieșirea din program, aduce un suflu nou economiei românești.

Mie, contribuabil la bugetul statului, îmi este greu a găsi modalități mai bune de a se cheltui banul public decât pentru viitorul tinerilor noștri. Este un efort național necesar și indispensabil.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.