Scăderea consumului de zahăr combate obezitatea
Pentru a combate obezitatea și cariile dentare, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a recomandat miercuri scăderea consumului de zaharuri, inclusiv a celor din băuturile gazoase sau din sosuri precum ketchup-ul, din alimentația copiilor și adulților, relatează AFP.
OMS consideră că aceste zaharuri ar trebui să reprezinte doar 10% din aportul energetic, indiferent de vârstă. Acest procent ar fi echivalentul a 50 de grame de zahăr (12 lingurițe) pe zi. OMS amintește că o mare parte din zaharurile consumate în prezent sunt „ascunse” în alimente care nu sunt considerate dulciuri. O lingură de ketchup înseamnă 4 grame de zahăr, iar o doză de băutură gazoasă îndulcită poate conține până la 40 de grame (10 lingurițe).
Sănătatea oamenilor ar avea de câștigat în cazul în care consumul de zaharuri „ascunse” ar fi sub nivelul de 5%, adaugă OMS, recomandând o mai bună etichetare a alimentelor, care să arate conținutul de zaharuri. În plus, ar fi de dorit să existe mai puține „campanii publicitare adresate copiilor la produse alimentare sau băuturi nealcoolice cu conținut ridicat de zaharuri ascunse”.
OMS mai recomandă țărilor membre (în număr de 193) „să înceapă un dialog cu industriile agro-alimentare pentru ca acestea să reducă zaharurile ascunse din compoziția produselor lor”.