Trei sferturi dintre elevi au optat pentru ora de religie
Ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, a anunţat că până joi, la ora 12.00, existau 1.809.000 de cereri de înscriere pentru ora de religie în școli, din totalul celor 2.359.880 care au religia în oferta educaţională, ceea ce reprezintă 77% din baza de raportare.
„Până în 5 martie ora 12:00 au fost introduse în baza de date 1.809.000 cererei din totalul celor 2.359.880 care au religia în oferta educaţională, adică aproape 77% din baza de raportare. Este vorba de cereri introduse în evidenţa computerizată. Probabil mai sunt cereri depuse în şcoli, dar încă neintroduse în sistemul informaţional. Așteptăm finalul raportării, în data de 6 martie, după care vom vedea câte clase sunt constituite pe baza acestui număr de elevi și dacă într-adevăr sunt și situații în care sunt colegii de religie care rămân fără normă. În acest context, la nivel național aceste îngrijorări par să fie mult diminuate pentru că procentul îl consider foarte mare, variind, ce-i drept, în funcție de județ, între 54-55% și 95%, media națională este 77%”, a declarat Sorin Cîmpeanu, potrivit Agerpres.
Potrivit ministrului Educaţiei, în învăţământul preuniversitar sunt 3.095.000 de elevi, dintre care doar 2.359.880 sunt eligibili pentru studiul religiei, restul fiind cei din grădiniţe, şcoala postliceală, dar şi formele de învăţământ seral sau fără frecvenţă.
Sorin Cîmpeanu a precizat că în județele în care există un procent de înscriere de 54-55% la aceste ore trebuie să se vadă care a fost numărul inițial al elevilor înscriși la începutul anului școlar, pentru a se vedea dacă există diferențe semnificative între ceea ce s-a solicitat acum și ceea ce a fost înainte.”Poate în acele județe au fost foarte multe cereri de neparticipare și atunci nu sunt induse diferențe majore. În sistem dacă însă s-a plecat la începutul anului cu un procent de 90% și acum avem 55%, sigur că în acele județe ar putea să fie astfel de probleme”, a mai spus ministrul Educației.
Ministerul Educaţiei a solicitat inspectoratelor școlare să informeze părinții că, pentru participarea copiilor la ora de religie, trebuie depusă o cerere până la data de 6 martie.
Ministrul Educației a amintit că decizia CCR privind orele de religie devine obligatorie pe data 9 martie.