Petre Roman critică mediul economic românesc

Fostul deputat liberal Petre Roman consideră că mediul economic antreprenorial românesc este „deprimat” în momentul de față, din cauza unei relații de dezacord în felul în care administrația statului se raportează la realitatea economică, potrivit Agerpres.

„Economia României a evoluat, a involuat, din nou a evoluat și involuat. Consider că în momentul acesta mediul economic antreprenorial românesc — pentru că acesta contează, nu vorbim despre multinaționale sau de companii cu capital străin—, care este baza economiei și a locurilor de muncă, este cam deprimat și aceasta din cauza unei relații de dezacord în felul în care administrația statului se raportează la realitatea economică”, a declarat vineri pentru Agerpres Petre Roman.

Acesta a participat vineri la Timișoara, în calitate de invitat, la un triplu jubileu al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș, pentru că a semnat actul de reînființare a CCIA Timiș, în martie 1990, din funcția pe care a avut-o la acel moment, de prim-ministru al României.

„Inițiativa pentru (re)crearea primei Camere de Comerț și Industrie autonome după 1990 a aparținut Timișoarei și nu este întâmplător lucrul acesta. Spiritul Timișoarei era în toate, tot ce a ținut de autonomie, de democrație, de libertate, de acțiune, iar eu am simțit foarte mult nevoia, din poziția pe care o aveam, de prim-ministru, și cu misiunea pe care o aveam pentru România, că această modalitate de autonomie a agenților economici este fundamentală pentru o economie normală, a reformei economice”, a completat Petre Roman.

Fostul premier a mai spus că perspectiva României, pentru soarta oamenilor, ține de calitatea din politică.

Pentru a atrage noi membri, dar și pentru a-i menține pe cei care au deja acest statut, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș lansează sau perpetuează anumite proiecte cu care vine în sprijinul antreprenorilor.

„Sunt, în primul rând, serviciile gratuite care revin în cadrul proiectelor cu finanțare europeană, seminarii, conferințe pe care le organizăm cu instituțiile deconcentrate (…). Orice noutate legislativă care apare, noi încercăm cu aceștia să organizăm seminarii pentru aducerea la cunoștință a noutăților, pentru a preveni și nu a sancționa. Avem partea de pregătire, formare și perfecționare profesională, participarea firmelor cu standuri la expoziții din străinătate sau de la noi”, a precizat Florica Chiriță, directoarea CCIA.

CCIA Timiș marchează vineri 165 de ani de la înființare, 25 de ani de la reluarea activității post-decembriste și 10 ani de la inaugurarea Centrului Regional de Afaceri Timișoara.

Dintre toate firmele care au activat ca membre ale Camerei timișorene de Comerț, dar au fost obligate să-și întrerupă activitatea în 1949, astăzi mai ființează cinci, unele sub alte denumiri: Uzinele Textile Timișoara (UTT), Elba, Smithfield (fost Comtim), Azur și Fabrica de Bere (astăzi Ursus). Cea de-a șasea, Electromotor, a dat faliment după 1990.

Prima firmă membră a Camerei, care nu a fost înregistrată la Registrul Comerțului, pentru că încă nu exista atunci, a fost Inten, dar care a fost radiată în timp, iar firma cu numărul 1 înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului Timiș a fost AEM, care este membră a CCIA Timiș și în prezent.

În 1990, CCIA Timiș avea 97 de membri, un prim lot de 32 aderând la această structură economică în primele luni de libertate, iar acum au statut de membru 620 de societăți active, după ce, înainte de criza izbucnită în 2009, numărul acestora trecea de 1.200.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.