Accident cumplit în Constanța. Trei persoane, grav rănite!
Un grav accident rutier a avut loc duminică dimineaţa, la ieşire din localitatea constănţeană Comana, spre Negru Vodă. Un autoturism a intrat într-un copac de pe marginea drumului după ce şoferul a pierdut controlul volanului.
În jurul orei 10.30, un bărbat de 32 ani care conducea un autoturism marca Opel Vectra, pe DN 38, dinspre Negru Vodă către Comana, a pierdut controlul volanului şi a intrat cu autoturismul într-un copac de pe partea stângă a drumului.
În urma accidentului, conducătorul auto şi o femeie de 36 de ani au fost răniţi grav, iar un copil de 4 ani a fost rănit uşor.Potrivit presei locale, în urma impactului, o persoană a rămas încarcerată între fiarele contorsionate ale autoturismului şi a fost nevoie de intervenţia pompierilor de la Descarcerare pentru scoaterea acesteia.
Politistii au deschis o anchetă în acest caz.