Topul celor mai mari angajatori

Share:

Cei mai mari 100 de angajatori au împreună 441.000 de salariaţi şi concentrează 8,4% din efectivul total de personal din economie.

Deschiderea de noi magazine a făcut ca retailerul ali­mentar Kauf­land, parte a grupului german Schwarz (familia mai deţine şi reţeaua Lidl), să ocupe primul loc în topul celor mai mari angajatori din economie în 2014, ajungând la un număr de peste 22.300 de angajaţi.

OMV Petrom, care a fost în mod tradiţional cel mai mare angajator privat în ultimii ani, a fost astfel depăşit, având în vedere că a rămas cu doar 16.500 de angajaţi (în minus cu  2.500 de salariaţi faţă de 2013). Ironic, un grup care plăteşte salarii mici (salariul mediu în Kaufland este de circa 1.900 de lei brut pe lună) a depăşit un angajator cu salarii mari (în cadrul OMV Petrom, salariul mediu este de circa 8.500 de lei brut pe lună).

Poşta Română, care avea în 2013 un număr mediu de peste 28.000 de angajaţi (potrivit datelor raportate la Finanţe), nu apare în topul celor mai mari 10 angajatori deoarece sursa datelor pentru tabel este Inspecţia Muncii, care colectează datele privind numărul de salariaţi ai Poştei separat, pe fiecare direcţie regională.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.