Conservatorii încep negocierile pentru o fuziune cu PLR

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat, marţi, că Biroul Executiv Central al partidului a aprobat prin vot începerea negocierilor cu PLR pentru realizarea unei fuziuni. Până pe 24 martie se va decide dacă se va realiza această fuziune.

„Sunt discuţii de mai multe luni care au vizat o alianţă sau fuziune cu partidul domnului Tăriceanu. Aceste discuţii au ajuns la majoritate, în Biroul Executiv Central am luat un vot pentru începerea negocierilor cu PLR. Cred că după 16 noiembrie cetăţeanul aşteaptă o altfel de politică, mai aproape de cetăţean. Asta vrem să facem, să oferim o alternativă la PNL şi chiar la PSD. Prin fuziune vom deveni al treilea pol politic”, a precizat preşedintele PC, Daniel Constantin pentru Gândul Live.

Constantin a spus că se vor forma două comisii, una din fiecare partid, care vor negocia timp de două săptămâni şi se va decide în 24 martie dacă se ajunge la un consens pentru fuziunea dintre PC şi PLR.

„Votul de astăzi înseamnă două săptămâni de negocieri, două comisii care se vor aşeza la masă pentru a vedea dacă există un consens. Pe 24 martie ne vom reuni şi, dacă va exista un consens, se va declaşa un congres care va alege un preşedinte al partidului nou creat. Noul partid, dacă se va crea, va participa la alegeri pe liste proprii”, a mai arătat Constantin.

El a mai afirmat că noul partid se va poziţiona ca partid de centru-dreapta, membru în grupul liberalilor europeni.

„Cred că dacă lucrurile vor merge bine, vom avea PSD, PNL şi un partid nou, nu există nicio supărare din partea PSD în privinţa aceasta”, a adăugat Constantin.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.