Ansamblul rezidențial din Parcul Tineretului, fără acte în regulă

Share:

Ansamblul rezidențial „Tineretului Park View” care a început să fie construit în 2014 în Parcul Tineretului din Capitală este ridicat prin încălcarea autorizației de construire, potrivit  unei investigații aRISE Project.

Astfel, șantierul a fost creat prin tăierea ilegală a câteva zeci de arbori din parc.

„Tineretului Park View” este construit în baza unui contract de asocire încheiat între Marioara Micșunescu, proprietara terenului din parc (în suprafață de 15.000 de mp), și firma Construcții Locuințe Noi Chi SRL, societate înființată și administrată de Ion Chiriță, cea care construiește și vinde cartierul propriu-zis. Valoarea de piață a „Tineretului Park View”, calculată la prețul la care sunt vândute apartamentele, este de aproximativ 30 de milioane de euro.

Potrivit contractului de asociere, Micșunescu îi pune la dispoziție lui Chiriță terenul de 15.000 de mp, iar Chiriță urmează să-i achite contravaloarea terenului în trei tranșe anuale, pe măsură ce ridică blocurile și le vinde. Astfel, până în 2017, Chiriță trebuie să-i plătească Marioarei Micșunescu 9 milioane de euro, în condițiile în care a plătit pentru acest teren, cumpărat, pe bucăți, între 2003 și 2006 doar 1,1 milioane de euro.

La data la care a încheiat actul de asociere cu Ion Chiriță, Marioara Micșunescu avea autorizație de construire pentru cele șase blocuri, emisă de primarul Piedone încă din octombrie 2012. Pentru a începe lucrările, mai avea nevoie de un aviz de defrișare a terenului, pe care Primăria Capitalei a refuzat să îl emită.

În acest condiții, Micșunescu a dat în judecată Primăria Capitalei pentru a obține acest aviz, însă a pierdut prima fază a procesului în octombrie 2013. Câteva săptămâni mai târziu, în noiembrie 2013, s-a asociat cu Ion Chiriță.

Vlad Micșunescu, fiul Marioarei Micșunescu, a declarat că familia sa a intrat în asociere cu Ion Chiriță, tocmai pentru că acesta a fost dispus să își asume scandalul public pe care urma să-l provoace doborârea, fără aviz, a arborilor din parc.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.