PSD Ploiești are un nou președinte
Deputatul Ion Eparu a fost desemnat președinte interimar al PSD Ploiești, după demisia din partid a fostului lider al organizației, primarul demisionar al Ploieștiului, Iulian Bădescu, arestat preventiv pentru abuz în serviciu și luare de mită, informează un comunicat al organizației locale a social-democraților.
Potrivit sursei citate, Biroul Permanent Județean (BPJ) l-a desemnat pe Ion Eparu în funcția de președinte interimar al PSD Ploiești, pe care o va ocupa până la organizarea Conferinței municipale de alegeri. De asemenea, adaugă documentul, în următoarele 30 de zile Eparu va elabora o strategie pentru reorganizarea PSD Ploiești, scrie Agerpres.
Iulian Bădescu, primar al Ploieștiului aflat la primul mandat, a fost arestat preventiv săptămâna trecută, el fiind acuzat de luare de mită și abuz în serviciu într-un dosar instrumentat de DNA care vizează acordarea de fonduri de la bugetul local echipei de fotbal FC Petrolul Ploiești.
Bădescu a renunțat luni la toate funcțiile pe care le deținea în partid, inclusiv la calitatea de membru. De asemenea, el a demisionat din funcția de primar al Ploieștiului. Bădescu a fost senator în perioada 2008-2012, fiind ales din partea PDL, partid din care a demisionat în vara anului 2010, anunțând că nu este de acord cu măsurile de austeritate anunțate de Guvernul Boc.
La scurt timp de la demisia din PDL, acesta s-a înscris în PSD și a fost ales membru în structurile de conducere ale organizației municipale PSD Ploiești pe care ulterior a condus-o. De asemenea, Bădescu a fost și vicepreședinte al PSD Prahova.
În același dosar în care a fost arestat Bădescu mai sunt urmărite penal sub control judiciar secretarul Primăriei Ploiești, Oana Iacob, și jurista Iulia Alexandru, ele fiind acuzate de abuz în serviciu.