Rachete americane la granița cu Rusia
O baterie americană de rachete Patriot urmează să fie desfășurată pentru un exercițiu de antrenament la sfârșitul lunii martie în Polonia, la care va participa și o unitate a armatei poloneze, în cadrul eforturilor Washingtonului destinate să liniștească aliații îngrijorați de criza din Ucraina, a anunțat vineri Pentagonul, potrivit AFP și L’Orient le Jour.
„O baterie americană de rachete Patriot va participa la un exercițiu cu Brigada nr.3 de apărare aeriană din Varșovia”, a declarat presei colonelul Steven Warren, purtător de cuvânt al Ministerului american al Apărării. „Acest detașament va consta din o 100 de soldați și 30 de vehicule”, a precizat el, subliniind că acest exercițiu este parte a operațiunii Atlantic resolve, decisă de SUA pentru a-și liniști aliații din Europa de Est cu privire la Rusia pe fondul crizei din Ucraina.
Dar „Polonia și Statele Unite și-au început cooperarea în materie de apărare antiaeriană încă în anii 1990, înainte ca Polonia să fi intrat în NATO”, a amintit același purtător de cuvânt.
Varșovia trebuie să-și aleagă, probabil, în acest an, sistemul său de rachete antiaeriene și antirachetă cu rază medie de acțiune în cadrul programului intitulat Wisla (Vistula), ale cărui costuri sunt estimate până la 10 miliarde de dolari.
Patriot NG (next generation) concurează cu un sistem propus de consorțiul Eurosam, ce grupează MBDA France, MBDA Italie și Thales.
Dacă Polonia va cumpăra rachete antirachetă americane Patriot NG, ea va avea mai multe trupe americane pe teritoriul său și aceasta „este în interesul său”, a explicat la sfârșitul lunii februarie ambasadorul SUA la Varșovia, Stephen D. Mull.