Băsescu cere demisia lui Vâlcov
Fostul președinte Traian Băsescu cere remanierea ministrului Finanțelor, Darius Vâlcov, după ce acesta a fost pus sub acuzare pentru trafic de influență.
„Ştiu că este weekend, dar ministrul de finanţe al României a fost pus sub învinuire pentru presupuse fapte de corupţie (nu spun că este vinovat). Vă rog înţelegeţi că orice oră întîrziere în remanierea ministrului de finanţe Vâlcov are efecte grave de credibilitate politică în exterior, pe pieţele financiare dar şi pe cursul de schimb. Faceţi remanierea domnului Vâlcov înainte de ziua de luni (am sperat că o faceţi azi)”, a scris, sâmbătă seara, pe Facebook, fostul preşedinte Traian Băsescu, adresându-se şefului statului, Klaus Iohannis, şi premierului Victor Ponta.
„Dacă era vorba de ministrul de la cultură, mediu, transporturi, tineret şi sport poate mai puteaţi aştepta până luni”, a mai scris Băsescu.
Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, este acuzat de trafic de influenţă, fiind suspectat că, în calitate de primar al oraşului Slatina, ar fi intervenit în favoarea unui om de afaceri în atribuirea unor contracte, cel din urmă promiţându-i 20 la sută din sumele încasate.