Primul mesaj al lui Dan Diaconescu din închisoare

Potrivit informaţiilor transmise de Dan Diaconescu din puşcărie, Rareş Bogdan a vrut să devină primarul oraşului Cluj şi i-a cerut ajutorul patronului OTV în acest sens. În replică, jurnalistul a postat pe Facebook un mesaj în care susţine că „în 2012 am primit două oferte de a candida de la partide mult mai onorabile şi am rămas jurnalist”.

„Ieri dupa-masa, cand Domnul Diaconescu m-a sunat, m-a intrebat dacă eu imi aduc aminte momentul in care Rares Bogdan a venit la OTV si si-a manifestat intentia de a candida pe listele PPDD pentru Primaria Cluj”, a declarat Simona Man, preşedintele PPDD, la România TV.

Liderii PPDD povestesc cum Rareş Bogdan a plănuit luni întregi să-i ia locul lui Boc cu ajutorul lui Dan Diaconescu. „Acesta era lucrul pe care il sustinea. Că are o imagine buna in judetul si in municipiul Cluj si ca ar putea sa aduca foarte multe voturi”, a mai spus Simona Man.

Şefa PPDD susţine că Rareş Bogdan a renunţat însă la plan din cauza unor neînţelegeri despre banii de campanie. „Problema este ca in ultimul moment, toata echipa de la Cluj a dat bir cu fugitii. A fost o discutie si in acest sens vizavi de partea logistica. Şi noi categoric am spus ca nu avem posibilitatea. Noi am spus ca nu putem sa sustinem din punct de vedere financiar aceasta campanie”, a declarat preşedintele PPDD.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.