Scandalul retrocedărilor de la ANRP ia amploare!
Guvernul va sesiza Direcţia Naţională Anticorupţie şi Curtea de Conturi pentru modul în care au fost soluţionate, de-a lungul timpului, unele dosare privind retrocedarea de imobile. Potrivit unui raport al corpului de control al premierului, peste 2.200 de dosare au fost aprobate cu prioritate de comisia ANRP pentru motive halucintante: depresie, colon iritabil, atacuri de panică sau osteoporoză. S-au acordat astfel miliarde de euro despăgubiri.
Potrivit raportului Corpului de Control al primului-ministru, în perioada 2008-2011, au fost acordate despăgubiri uriaşe, prin invocarea unor cazuri „excepţionale”. Au auvut prioritate, persoane bolnave de osteoporoza, colici renali, tulburari depresive, atacuri de panică, hemoroizi şi adenom al prostatei, persecuţie pe motive etnice. În raport se arată că numărul dosarelor „excepţionale” a fost mult mai mare faţă de cel al dosarelor soluţionate în ordinea înregistrării, relatează Romaniatv.net.
Mai mult, asa-zisele cazuri exceptionale nu erau sustinute de documente care sa ateste afectiunile, iar la dosar nu erau incluse dovezi care se explice nevoia urgenta a comisiei care stabilea despagubirile. De acordarea despăgubirilor pentru dosare considerate excepţionale au fost şi cesionari de drepturi, cu sume cuprinse între 30,5 milioane lei şi 108,9 milioane lei.