Studenții de la Medicină sar în sprijinul Institutului Cantacuzino

0

Sute de studenţi la Medicină au ieşit în stradă sâmbătă pentru a cere salvarea Institutului Cantacuzino. Ei au cerut redeschiderea singurei „fabrici de vaccinuri” din ţară, printr-un lanţ uman în faţa instituţiei, potrivit Digi24.ro. Tinerii au vrut să îşi arate solidaritatea faţă de cercetărorii din institut care nu şi-au mai luat salariile de trei luni. Până acum, negocierile cu delegaţii Ministerului Sănătăţii şi ai Educaţiei pentru găsirea unei soluţii au eşuat. Studenţii au protestat timp de aproape o oră în tăcere.

Tinerii cer ca institutul să nu fie desfiinţat, iar producţia românească de vaccinuri să fie reluată. „Dorim ca Institutul Cantacuzino să fie salvat. Este moştenirea noastră, el ne-a apărat de atâtea boli contagioase. Sunt sigură că tineretul îi va sensibiliza pe ceilalţi”, a spus Mădălina Lugan, studentă la Medicină. Tinerii vor să-şi arate susţinerea faţă de cei 500 de angajaţi ai institutului, care nu şi-au mai primit salariile din luna decembrie a anului trecut.
„Doar supravieţuieşte şi încearcă să se opună celor care l-ar vrea mort. Vrem ca producţia institutului să fie reluată. E posibil. E nevoie de voinţă politică. Speranţa trebuie să fie şi trebuie să ne însoţească”, a afirmat Mircea Ioan Popa, specialist microbiologie medicală. De trei săptămâni, cercetătorii au întrerupt lucrul şi încearcă să convingă o comisie interministerială, formată din reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi ai Educaţiei, că trebuie să îşi desfăşoare activitatea în continuare. Negocierile sunt acum în impas. Din octombrie anul trecut, Institutul Cantacuzino a trecut de la Sănătate la Educaţie.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.