Negocierile privind unitățile 3 și 4 de la Cernavodă, destul de greoaie!

Negocierile privind unitățile 3 și 4 de la Cernavodă sunt destul de greoaie, investitorii sunt încă temători, dar noi sperăm că vom asigura condiții optime în așa fel încât aceste unități finalizate cât mai repede”, a declarat, luni, Andrei Dominic Gerea, ministrul Energiei, la un eveniment organizat de Agenția Nucleară și pentru Deșeuri Radioactive (ANDR), în colaborare cu Camera Deputaților.

„Dorim să vedem finalizate cât mai repede grupurile 3 și 4 de la Cernavodă. Negocierile, mai ales în astfel de domenii și în perioade de regres economic, criză financiară la nivel mondial sau de progres timid, la rândul lor negocierile sunt destul de greoaie. Investitorii încă sunt temători, dar noi sperăm că vom asigura condiții optime în așa fel încât aceste unități 3 și 4 de la Cernavodă să fie finalizate cât mai repede”, a spus Gerea.

Potrivit acestuia, energetica nucleară românească reprezintă prin caracteristicile tehnologice ale soluțiilor tehnice adoptate și prin indicatorii de performanță tehnico-economică o soluție optimă pentru îndeplinirea cerințelor dezvoltării economice durabile și satisfacerea cererii de energie electrică. De asemenea, el a precizat că autoritățile vor continua programul nuclear.

Proiectul reactoarelor 3 și 4 este evaluat, momentan, la 6,45 de miliarde de euro, însă studiul de fezabilitate în urma căruia s-a stabilit acest necesar de investiții va fi revizuit.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.