Băsescu, un nou atac dur la adresa lui Tiberiu Nițu

Fostul preşedinte Traian Băsescu a postat, marţi, un mesaj pe Facebook în care îl atacă pe procurorul general Tiberiu Niţu, despre care spune că, „militar în termen fiind, a tras de la clădirea televiziunii pe care o apăra în direcţia blocurilor din Dorobanţi”. „Oare de ce nu mi-a spus de la numire că a fost printre cei care trăgeau către populaţia răzvrătită”, întreabă Băsescu.

„La numirea în funcţia de Procuror General ştiam că domnul Niţu are certificat de revoluţionar şi că a primit 8000 mp de pămînt drept recompensă. Şi acesta a fost un motiv pentru care am fost încrezător că va finaliza dosarul revoluţiei. Mi-l imaginam sub gloanţele armatei”, a scris Traian Băsescu pe pagina sa de Facebook, relatează Romaniatv.net.

Totodată, Traian Băsescu îl acuză pe Tiberiu Niţu, care are certificat de revoluţionar, că ar fi tras de fapt înspre populaţie.”În ultimele săptămâni de mandat am aflat că militar în termen fiind (nu-i fac o vină din asta), a tras de la clădirea televiziunii pe care o apăra în direcţia blocurilor din Dorobanţi. Nu ştiu dacă a împuşcat pe cineva. Nici el nu ştie probabil. Dar abia atunci am înţeles că moral, domnul Niţu nu poate finaliza dosarul revoluţiei.  Oare de ce nu mi-a spus de la numire că a fost printre cei care trăgeau către populaţia răzvrătită”, a conchis retoric fostul şef de stat.

În octombrie 2012, după audierile pentru funcţia de procuror general, la ieşirea din sala CSM, Niţu a declarat jurnaliştilor că a primit, în baza legii, 8.000 de metri pătraţi, ca urmare a certificatului de revoluţionar.

Militarii care au participat la Revoluţia din 1989 au beneficiat, ca şi civilii, de 10.000 de metri pătraţi de teren, iar în cazul celor 78 li s-a dat câte 8.000, „că atât a putut Primăria”, a precizat el.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.