Horia Georgescu a demisionat de la șefia ANI
Şeful Agenţiei Nationale de Integritate, Horia Georgescu, a demisionat din fucţie, după ce a fost reţinut, luni, de DNA.
Horia Georgescu este urmărit penal pentru trei fapte de abuz în serviciu, a anunţat luni Cristian Ene, avocatul şefului ANI, care a completat că în cazul lui Georgescu s-a reţinut şi un prejudiciu, pe care el şi clientul lui nu-l consideră a fi corect. El a declarat luni, după ce a fost scos încătuşat din sediul DNA, că nu a luat niciun bani şi că singura lui vină a fost că a făcut parte din Comisia de Stabilire a Despăgubirilor din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, în martie 2010.
Horia Georgescu a fost adus luni dimineaţă, la ora 8.15, cu mandat la DNA pentru a da explicaţii într-un dosar care are legătură cu activitatea sa în Comisia de Stabilire a Despăgubirilor din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, alături de Crinuţa Nicoleta Dumitrean şi Sergiu Diacomatu.
Horia Georgescu, în vârstă de 38 de ani, este preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate din aprilie 2012.
În perioada 15 august 1993 – 1 mai 2004, Georgescu a fost consilier la SC Imperial SRL Braşov. Din mai 2004 până în martie 2007, Geogescu a lucrat ca specialist în investigaţii financiare în domeniul protecţiei intereselor financiare ale Uniunii Europene la Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie. Ulterior, Horia Georgescu a fost consilier asistent personal Cabinet secretar de stat – preşedinte la Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii.
În perioada mai-iulie 2007, Georgescu a fost consilier personal al ministrului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, apoi a devenit consilierul ministrului Justiţiei (iulie 2007 – noiembrie 2008).
Totodată, din aprilie până în noiembrie 2008 a fost consilier al ministrului – detaşat cu atribuţii de secretar general la Agenţia Naţională de Integritate.
Horia Georgescu a ocupat funcţia de secretar general în cadul ANRP între anii 2008-2012.