Aniversarea – o nouă premieră la Teatrul Național din Timișoara

O nouă premieră la Teatrul Național din Timișoara, vineri, 20 martie, de la ora 19, la Studio UȚU: Aniversarea de Jeroen van den Berg, în traducerea Luminiței Alexandrescu.

O poveste despre angrenajele interne ale unei familii obișnuite, Aniversarea pleacă de la „replay”-ul pe care îl dă sărbătorita mamă unei aniversări perfecte care, însă, dă semne de explozie: ea ține cu tot dinadinsul să filmeze evenimentul, iar filmul – de trimis pe la neamuri, sau, de ce nu, de postat pe Facebook – trebuie să-i arate pe toți în impecabila lor viață de familie. Și deși totul pare că funcționează într-o rutină lipsită de surprize, în binomul perfect părinți – copii, lucrurile o iau razna. Curând, uită cu toții ce este real și ce nu, iar aniversarea devine un bun prilej pentru eliberarea din minciuna cu față de normalitate.

Un fin analist al mecanismelor care guvernează relațiile interumane, cunoscutul autor olandez demontează, prin povestea spusă de regizorul Traian Șoimu, cu ruperi de timp, de ritm, de energii și, până la urmă de relații, întregul eșafodaj al familiei „normale”. Cât este adevăr și cât este minciună în relațiile de familie? Ce pastilă e de preferat – cea albastră, cea a aparenței, sau dura, uneori agresiva pastilă roșie a adevărului? Răspunsul la această întrebare o dau actorii Alina Ilea și Robert Copoț, cărora li se alătură foarte tinerii Jasmina Mitrici și Adrian Roșu (Universitatea de Vest – Facultatea de Muzică și Teatru), precum și Zsolt Fehervári (scenografia), Sebastian Hamburger (muzica), Ovidiu Zimcea (video) și Alex Stănescu (light design).

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.