Trei deputați își pierd miercuri mandatele
Trei deputaţi îşi pierd, miercuri, mandatele din cauza problemelor cu justiţia. Plenul Camerei Deputaţilor va lua act de încetarea mandatelor de parlamentari.
Monica Iacob Ridzi şi Gheorghe Neţoiu sunt primii care îşi pierd locul de deputat după ce au fost condamnaţi la închisoare. În cazul Monicăi Iacob Ridzi procedura se efectuează destul de urgent, iar la Gheorghe Nețoiu deputații au fost nevoiți să-l mai treacă pe statul de plată încă un an, pentru că nu aveau hârtia oficială de la Secția Penală a instanţei supreme, scrie stiripesurse.ro
Pe 16 februarie, fostul ministru al Tineretului și Sportului Monica Iacob Ridzi s-a predat la IPJ Cluj, după cea a fost condamnată definitiv de instanţa supremă, la 5 ani de închisoare cu executare.
Monica Iacob Ridzi a fost condamnată pentru abuz în serviciu în legătură cu manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului. Gheorghe Neţoiu a fost condamnat în martie 2014 la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare în dosarul transferurilor de jucători.
Tot miercuri va ramâne fără mandatul de deputat și iubita lui Marian Vanghelie, Oana Niculescu Mizil, care și-a depus demisia în cursul săptămânii trecute. Aceasta a demisionat ca urmare a implicării sale într-un dosar legat de contractele ilegale acordate de către primăria sectorului 5, instituţie condusă de Marian Vanghelie