Putin se întâlnește cu șefii de stat din Kazahstan și Belarus

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a sosit vineri la Astana, capitala kazahă, pentru o reuniune cu omologii săi din Kazahstan și Belarus, Nursultan Nazarbaev, respectiv Aleksandr Lukașenko, relatează agenția de presă TASS, citând serviciul de presă al Kremlinului.

Putin efectuează această vizită în Kazahstan, fostă republică sovietică din Asia Centrală, la invitația președintelui kazah, specifică agenția de presă menționată.’Părțile intenționează să abordeze stadiul și perspectivele dezvoltării cooperării comercial-economice dintre cele trei țări, procesul integrării eurasiatice, luând în considerare influența tendințelor moderne asupra economiei mondiale’, potrivit serviciului de presă al Kremlinului.

Se preconizează, de asemenea, un schimb de opinii în probleme din actualitatea internațională, în special situația din Ucraina. Cu acest prilej, președintele rus are programate întrevederi bilaterale cu Nazarbaev și Lukașenko.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, a declarat presei joi că tema principală a vizitei vizează relațiile Rusiei cu Kazahstanul și Belarus și nu problemele de creare a Uniunii Economice Eurasiatice (UEE). ‘Vă rog să nu confundați acest format cu celălalt, acesta nu este un summit al Uniunii Economice Eurasiatice’, a punctat el. ‘Principalele teme vor fi relațiile dintre cele trei țări, raporturile bilaterale, precum și probleme regionale, dar nu aspecte legate de creare a UEE’, a adăugat Peskov.

Putin planificase inițial să meargă la Astana în 12-13 februarie, dar vizita nu a mai avut loc din cauze încă necunoscute. Fără a oferi motive clare, Kremlinul a anunțat la 11 februarie că președintele Vladimir Putin și-a amânat vizita în Kazahstan pentru o dată ulterioară. După aceasta, liderul rus a dispărut din spațiul public circa zece zile, dând naștere la un șuvoi de speculații dintre cele mai diferite, mergând de la starea sa de sănătate până la o lovitură de stat și nașterea unui copil cu fosta sportivă Alina Kabaeva.

Putin a reapărut luni în public, în cadrul unei întrevederi cu președintele Kârgâzstanului, Almazbek Atambaev, în localitatea Strelna de lângă Sankt-Petersburg.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.