Șeful Protecției Consumatorului Constanța, reținut de DNA

Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, Mihai Perifan, şi un inspector ANAF detaşat la Parchetul Tribunalului Constanţa au fost reţinuţi pentru 24 de ore de DNA.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 20.03.2015, a inculpaților:

PERIFAN MIHAI, șef al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, cu privire la săvârșirea infracțiunii de dare de mită,

FUDULEA DAMU, inspector în cadrul ANAF – Direcția Generală Antifraudă, detașat ca specialist antifraudă fiscală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, cu privire la săvârșirea infracțiunii de folosire, in orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, sâmbătă, de Direcţia Naţională Anticorupţie, la data de 19 martie 2015, Perifan Mihai, pe baza informațiilor primite de la Damu, a promis unui ofițer de poliție suma de 15.000 euro, pentru ca un subordonat de-al acestuia să conducă cercetările dintr-o cauză penală pe care o instrumenta, de o asemenea manieră încât să se ajungă la o soluție favorabilă pentru o rudă a sa și societățile apropiate acesteia, dându-i în aceeași zi suma de 14.000 euro.

O zi mai târziu, în același scop, inculpatul Perifan Mihai a remis aceleiași persoane suma de 1.000 euro, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Inculpaților Fudulea Damu și Perifan Mihai li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentați la data de 21 martie 2015, Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.