Tricolorii, deranjați de huiduielile spectatorilor

Succesul la limită în faţa modestei echipe a Insulelor Feroe, scor 1-0, de la Ploieşti, a fost descris de selecţionerul Anghel Iordănescu drept „neconvingător”, într-un interviu oferit TVR imediat după încheierea partidei.

La rândul lor, tricolorii s-au declarat neplăcut surprinşi de reacţia de nemulţumire a spectatorilor de pe Ilie Oană, cauzate de evoluţia slabă a liderilor grupei F.

Autorul golului victoriei, Claudiu Keşeru, şi-a exprimat bucuria pentru perioada fastă din carieră, dar s-a declarat dezamăgit de reacţia suporterilor:

„Important era să înscriem şi să nu luăm gol. Am îndeplinit ambele condiţii. Am controlat această partidă, cu excepţia ocaziei pe care au avut-o. Trebuia să aibă şi ei o ocazie. Panti şi-a făcut însă datoria şi a arătat că e portar mare.

Feroe şi-a arătat calitatea la care noi ne aşteptam, dar pe care fanii nu o ştiau. Ei au pus mari probleme tuturor echipelor din grupă.

La sfîrşit am avut impresia că jucăm în deplasare acest meci. Nu cred că evoluţia noastră a fost aşa proastă. Tot ce ne-a lipsit a fost golul 2, care ar fi închis jocul”, a spus Claudiu Keşeru la TVR.

Nu în ultimul rând, căpitanul Răzvan Raţ, aflat la a 103-a selecţie (l-a depăşit astfel pe Laszlo Boloni), şi-a exprimat dezamăgirea faţă de reacţia fanilor de pe Ilie Oană:

„Am analizat meciurile lor, să ştiţi că Feroe nu mai e echipa de acum 10 ani pe care o băteai doar dacă intrai pe teren. E o echipă care poate pune probleme oricui. Nu înţeleg de ce au fost înjuraţi unii jucători. Nu cred că e o atitudine corectă, trebuie uitat de echipele de club atunci cînd joacă naţionala”, a spus şi Răzvan Raţ la TVR.

Într-un alt meci al grupei, Irlanda de Nord a trecut de Finlanda cu 2-1 (Kyle Lafferty ’33, ’38 / Berat Sadik ’90+1) la Belfast, pe Windsor Park. Cealaltă partidă, Ungaria – Grecia, se va disputa duminică seară, de la ora 21:45.

Clasamentul grupei F:

1.ROMÂNIA54107-113
2.Irlanda de Nord54018-412
3.Ungaria42114-37
4.Finlanda51135-74
5.Insulele Feroe51042-73
6.Grecia40131-51
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.