Sarkozy, victorie detașată în alegerile din Franța
Cu doi ani înainte de prezidențialele din 2017, opoziția de dreapta din Franța a obținut duminică o victorie detașată în fața socialiștilor aflați la putere în alegerile departamentale marcate de un nou rezultat notabil al extremei dreapta, comentează AFP.
Partidul de dreapta UMP, condus de fostul președinte Nicolas Sarkozy, și aliații săi de centru (UDI) și-au asigurat controlul asupra a 65 până la 71 de departamente din totalul de 101, potrivit institutelor de sondare a opinie publice.
Frontul Național (FN, extremă dreapta) a câștigat numeroase mandate de consilieri, „un magnific succes” în opinia președintei Marine Le Pen care și-a exprimat satisfacția pentru „nivelul electoral excepțional” al partidului său, „soclu al victoriilor de mâine”. Partidul nu a reușit însă să preia conducerea în niciun departament, conform sondajelor. „Este sigur” acest lucru, a declarat numărul doi al Frontului Național, Florian Philippot, informează Agerpres.
Formațiunea de extremă dreapta aprecia recent ca fiind „credibilă” victoria în departamentele Vaucluse (sud), unde s-a remarcat noua figură a partidului, Marion Maréchal-Le Pen, nepoata președintei, și în Aisne (nord).
Un succes al FN în preluarea controlului unui departament ar fi reprezentat o nouă premieră istorică după rezultatele surpinzătoare de la municipalele și europenele din 2014. Aceste alegeri departamentale erau considerate penultimul test în perspectiva prezidențialelor, înainte de regionalele de la sfârșitul lui 2015.
Stânga a deținut până în prezent 61 din cele 101 de departamente. Duminică seară, estimările îi mai acordau numai 28 până la 35 de departamente. Printre pierderile cele mai simbolice, Corrčze (sud-vest) — departamentul președintelui Franței, François Hollande, — și Essonne, în apropiere de Paris, fief al premierului Manuel Valls, au basculat la dreapta.
Scrutinul de duminică a fost din nou ignorat de jumătate dintre cei aproape 40 de milioane de francezi chemați la urne, potrivit sondajelor realizate.