2,2 miliarde de euro, împărțite în Liga Campionilor și Liga Europa
Liga Campionilor și Europa League vor deveni și mai atractive din punct de vedere financiar pentru echipele participante la cele două competiţii continentale, care vor împărţi suma-record de 2,24 miliarde de euro începând din sezonul viitor.
Karl-Heinz Rummenigge, preşedintele Asociaţiei europene a cluburilor de fotbal (ECA), a anunţat marţi la Stockholm, în cadrul celei de-a 14-a Adunări generale a acestei organizaţii, care reuneşte 214 cluburi europene, reînnoirea protocolului de acord cu Uniunea Europeană de Fotbal până în 2022.
„ECA şi UEFA au dezvoltat împreună un sistem revoluționar de distribuţie pentru Liga Campionilor şi Europa League, în scopul împărţirii veniturilor crescânde ale competiţiilor într-o manieră mai uniformă între cluburile europene”, au precizat cele două organizaţii într-un comunicat.
Astfel, spre deosebire de sezonul acesta, din 2015/2016 o victorie în Liga Campionilor va fi premiată cu 1,5 milioane euro (faţă de 1 milion în sezonul 2014/2015), iar pentru calificarea în optimi se vor oferi 5,5 milioane euro (3 milioane în prezent). Semifinalistele Ligii Campionilor vor fi recompesate cu câte 10,5 milioane euro, faţă de 6,5 milioane, cât iau în prezent.
Totodată, ECA a obținut din partea UEFA şi FIFA o creştere a compensaţiilor acordate cluburilor ai căror jucători participă la Campionatul European şi Cupa Mondială. „Este începutul unei noi ere. Vom avea o cooperare pe termen lung cu UEFA, identică cu cea pe care o avem deja cu FIFA”, a afirmat Rummenigge.
Astfel, pentru EURO 2020, cluburile vor primi 8 la sută din veniturile provenind din difuzare, venituri comerciale şi bilete, fiind prevăzută o sumă minimă de 200 milioane euro, în creştere cu 50 milioane faţă de cea pe care cluburile o vor încasa cu ocazia EURO 2016.