Boko Haram a ucis peste 7.000 de civili de la începutul lui 2014

Gruparea teroristă islamistă Boko Haram a ucis peste 7.300 de civili în Nigeria și țările vecine de la începutul anului 2014, dintre care 1.000 de persoane numai în acest an, a declarat luni un oficial ONU, relatează DPA.

Consiliul de Securitate al ONU a fost informat cu privire la situația umanitară din regiune în momentul în care negocieri sunt în curs de desfășurare cu privire la un proiect de rezoluție privind autorizarea unei forțe multinaționale pentru combaterea grupării extremiste.

Adjunctul secretarului general al ONU pentru afaceri umanitare, Kyung-wha Kang, a făcut cunoscut în Consiliu că 300 de școli au fost distruse și mai puțin de 40% din unitățile care oferă îngrijiri medicale sunt operaționale în regiunea afectată de acțiunile grupării Boko Haram, informează Agerpres. ‘Sunt frecvent raportate încălcări grave ale drepturilor omului, inclusiv violențe sexuale și trafic de copii’, a spus Kang.

Mohamed Ibn Chambas, reprezentantul special al ONU pentru Africa de Vest, a declarat că în timp ce ofensiva regională comună la care participă trupe din Nigeria, Ciad, Camerun și Niger, a avut drept rezultat cucerirea unor zone controlate de gruparea Boko Haram, au fost de asemenea raportate încălcări ale drepturilor omului.

‘Am dori să atragem atenția că operațiunile de combatere a terorismului, care sunt percepute de populațiile afectate ca fiind disproporționate și brutale, încalcă chiar principul pe care dorim să-l apărăm’, a spus Chambas, care a cerut Consiliului de Securitate să se asigure că forța multinațională planificată va respecta normele internaționale ale drepturile omului.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.