Băsescu, baie de mulțime în Republica Moldova

Fostul preşedinte Traian Băsescu, care se află în aceste zile într-o vizită în Republica Moldova, a ajuns vineri şi la Soroca. Acolo, fostul şef de stat a vizitat Biserica Sfinţii Martiri Brâncovineni, unde a făcut o baie de mulţime.

În cadrul vizitei oficiale din Republica Moldova, Traian Băsescu, a ajuns vineri şi la Soroca. Acesta a fost însoţit de preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, de deputatul ales în circumscripţia de Est Eugen Tomac şi de ambasadorul României la Chişinău, Marius Lazurca, scrie adevărul.ro.
Prima locaţie pe care au vizitat-o oficialii a fost Biserica Sfinţii Martiri Brâncovineni, unde au asistat la un TeDeum organizat de către Parohul Bisericii, părintele Sorin Huluţă, şi de PS Petru, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor.

Traian Băsescu a făcut mai întâi o baie de mulţime în stilul său caracteristic, ocazie cu care oamenii din Soroca i-au mulţumit pentru tot sprijinul necondiţionat pe care l-a acordat Republicii Moldova, pentru perseverenţa şi devotamentul cu care i-a reprezentat şi pe românii din Basarabia în perioada mandatelor sale. La intrarea în Biserică s-a scandat „Unire, Unire”, „Trăiască România Mare în vechile hotare”. Băsescu a aprins o lumânare pentru sănătatea românilor creştin-ortodocşi. După încheierea slujbei, PS Petru a ţinut un discurs în care a mulţumit celor doi preşedinţi pentru ajutorul acordat Bisericii Ortodoxe Române de pe ambele maluri ale Prutului.
Nicolae Timofti şi-a exprimat gratitudinea faţă de cetăţenii şi statul român, accentuându-şi satisfacţia că promisiunile din timpul primei sale vizite la Bucureşti s-au materializat.

Traian Băsescu a reiterat că sprijinul României a fost, este şi va fi necondiţionat pentru cetăţenii moldoveni, iar faptul că „românii sunt împrăştiaţi în două state nu din voia lor” reprezintă o greşeală istorică pe care o vom repara împreună, atunci când „va veni timpul să ne spunem voia noastră”.

Totodată, fostul şef al statului român a accentuat că cei doi piloni ai conştiinţei naţionale româneşti: religia creştină şi limba română constituie un punct de sprijin şi pentru generaţiile viitoare.

Un cuvânt de bun-venit a adresat şi preşedintele raionului Soroca, domnul Victor Său, care a menţionat că distinşii oaspeţi sunt întotdeauna aşteptaţi în oraşul de pe malul Nistrului. La final, părintele Sorin a adresat o nouă invitaţie ambilor preşedinţi, cu ocazia sfinţirii oficiale a lăcaşului, preconizată în toamna acestui an.

A doua locaţie vizitată de către demnitari a fost Cetatea Soroca, aflată în renovare din bani europeni, în cadrul proiectului „Bijuterii Medievale”. Aici Traian Băsescu a vorbit despre reperele istorice comune, referindu-se la domnii români Ştefan cel Mare şi Petru Rareş, care ar fi edificat biserica din lemn şi, respectiv, cea din piatră.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.