Ziua Mondială a Sănătății
În fiecare an, la 7 aprilie, se sărbătorește Ziua mondială a sănătății.
Tema pentru Ziua mondială a sănătății din 2015 este axată pe siguranța alimentației, întrucât bolile transmise prin alimente fac anual 2.000.000 de victime, dintre care o proporție însemnată sunt copiii, potrivit site-ului dedicat zilei. Prin sloganul „De la fermă până în farfurie, Mâncarea sigură să fie” Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și-a propus să evidențieze atât provocările, cât și oportunitățile care decurg din siguranța alimentelor.
Consumul de alimente proaspete sau gătite joacă un rol deosebit de important în orice națiune. Potrivit OMS, alimentele pot conține bacterii, virusuri, paraziți sau substanțe chimice care sunt responsabile pentru aproximativ 200 de boli, de la boala diareică acută și până la cancer. Din aceste motive se impune un consum de alimente sigure, sănătoase și hrănitoare, pentru a ne bucura de un stil de viață sănătos și activ.
Alimentele pot fi contaminate în orice moment al producției și distribuției, dar responsabilitatea primară le revine producătorilor de alimente. Nu toți preparatorii și consumatorii înțeleg să adopte practicile igienice de bază când cumpără, vând sau prepară alimentele, pentru a-și proteja sănătatea personală, respectiv pe cea comunitară.
Bolile transmise prin alimente pot influența dezvoltarea socio-economică prin împovărarea sistemelor de sănătate, afectarea economiilor naționale, a turismului și comerțului. Tema acestui an este, astfel, de maximă importanță pentru toți oamenii de pe planetă și pentru multe părți interesate, incluzând guvernele, societatea civilă, sectorul privat, precum și agențiile interguvernamentale.
Anul acesta, OMS a dorit să transmită cinci mesaje cheie : „Păstrați curățenia!”, „Separați alimentele gătite de cele crude!”, „Gătiți cât mai bine alimentele!”, „Păstrați alimentele la temperaturi sigure!” și „Folosiți surse de apă și materii prime sigure!”.
În România, campania de celebrare a Zilei mondiale a sănătății este coordonată de Ministerul Sănătății prin Institutul Național de Sănătate Publică, iar la nivel județean, de către direcțiile de sănătate publică. De Ziua mondială a sănătății 2015, care se înscrie în „Săptămâna Altfel” organizată în instituțiile de învățământ, sunt programate foarte multe activități în școli și grădinițe cu scopul de a aduce în atenția copiilor reguli legate de igienă, cum ar fi spălatul pe mâini sau prepararea alimentelor, mai ales a celor cu potențial de a transmite boli.
În 1948, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a găzduit prima întrunire la nivel mondial dedicată sănătății, în cadrul căreia s-a hotărât aniversarea, la 7 aprilie al fiecărui an, a Zilei mondiale a sănătății, zi care s-a marcat din 1950. OMS este o instituție specializată a Națiunilor Unite, fiind creată la 22 iulie 1946, cu sediul la Geneva.