Un nou scandal sexual lovește Secret Service

Cel mai recent scandal sexual din Secret Service are ca protagonişti un manager din cadrul Diviziei de Securitate şi o angajată care l-a reclamat pentru că i-ar fi făcut avansuri sexuale nedorite în afara orelor de program.

Xavier Morales, manager în cadrul Secret Service, a fost suspendat administrativ pe perioadă nedeterminată şi este anchetat cu privire la faptele despre care s-a plâns anagajata lui, o agentă al cărei nume nu a fost dezvăluit. Lui Morales i s-a interzis şi accesul în sediul Secret Service.

Femeia l-a reclamat că a agresat-o sexual, în noaptea de 31 martie, după ce fuseseră împreună, în afara programului de lucru, la o petrecere într-un restaurant din centrul Washingtonului, scrie presa americană, din surse din interiorul serviciilor speciale care asigură securitatea preşedintelui Barack Obama.

Avansurile sexuale „nedorite” au constat, după cum le-a relatat femeia anchetatorilor, în faptul că şeful ei, Morales, i-a spus în timpul petrecerii că este îndrăgostit de ea şi că ar vrea să facă sex, iar după ce s-au întors în cartierul general, femeia a mai spus că şeful ei a încercat să o sărute, iar când ea l-a refuzat şi i-a opus rezistenţă, a ţinut-o de mâini şi, până la urmă, a renunţat.

Morales, în vârstă de 38 de ani, a fost promovat când a preluat, în octombrie, funcţia de director interimar, după seria de scandaluri de securitate care au determinat Congresul şi administraţia să ceară schimbarea conducerii şi reformarea Secret Service, compromise de astfel de scandaluri. Lui Morales i s-au reţinut legitimaţia, arma şi i s-a interzis accesul în sediul agenţiei de securitate.

Morales fusese promovat şef al Biroului Secret Service de teren din Louisville, pe care urma să îi ia în primire. Până atunci, Morales era preşedintele Asociaţiei ofiţerilor superiori hispanici din poliţia americană. Este căsătorit, soţia lui fiind agent special, promovată recent în postul de director adjunct pentru Afaceri Guvernamentale în cadrul agenţiei.

Recentul incident este al doilea, în mai puţin de o lună, care afectează Secret Service, după cel în care doi agenţi au intrat cu maşina de serviciu în zona unei investigaţii aflate în derulare, la Casa Albă. Cei doi agenţi se întorceau tot de la o petrecere când au provocat incidentul de securitate

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.